Cine schimbă scutecele la o ieșire cu familia?

Adesea, la o ieșire la restaurant cu întreaga familie, ne întâlnim cu situația în care devine inevitabilă și imediată necesitatea de a schimba scutecul bebelușului. Moment în care mămica lasă tacâmul din mână, se încărcă cu geanta plină de accesorii destinate igienei copilului și cu bebele în brațe, se ridică de la masă și se strecoară printre mese, îndreptându-se către toaleta pentru femei, echipată cu masă de înfășat. Situația se repetă în fiecare restaurant, în fiecare supermarket sau chiar stând la coadă la primărie.

Ce se întâmplă dacă bebele merge doar cu tatăl la plimbare și se ivește situația delicată de schimbare a scutecului? Tatăl se descurcă... la noi.

Cine schimbă scutecele la o ieșire cu familia?

Această situație dorește să schimbe guvernarea americană, la ei acasă, prin recenta lege a toaletelor.

Toate toaletele din clădirile instituțiilor federale SUA vor fi dotate cu facilități pentru schimbarea scutecelor, inclusiv cele destinate bărbaților – conform dispozițiilor președintelui american Barack Obama. Dispoziția dată săptămâna trecută are ca scop înlăturarea stereotipiilor legate de îngrijirea copiilor, permițând și taților să poată schimba scutecele copiilor în condiții adecvate. Se dorește ca inițiativa să fie adoptată și de către administratorii clădirilor în care se desfășoară activitate publică: supermarketuri, restaurante, parcuri, benzinării etc.

În societățile moderne se pune tot mai mult accent pe nediferențierea sexelor în tot mai multe situații și locuri, precum toaletele din instituții, stații de alimentare sau supermarketuri. (De altfel, o luptă împotriva stereotipiilor legate de sexe se conturează și în societatea noastră: reglementările privind creșterea copilului și concediul acordat pentru părinți s-au aliniat încă din 2012 directivelor europene și în România, permițând și taților să beneficieze de concediu plătit pentru creșterea copilului, în condițiile legii.)

Cine schimbă scutecele la o ieșire cu familia?Ne întâlnim și la noi în țară în tot mai multe locuri de spații destinate igienei personale, în care se combină mai multe categorii, ca și în exemplul din poză.

Însă este foarte clară tendința care se conturează pe plan mondial: clădirile care găzduiesc un public mai larg vor trebui să se adapteze nediferențiat tuturor categoriilor de persoane și să fie dotate cu facilități și produse igienico-sanitare în egală măsură pentru femei, bărbați, bebe și persoane cu deficiență motorie.

Iar pentru echiparea completă a toaletelor și asigurarea consumabilelor, cel mai bine e să se apeleze la profesioniștii din domeniu. Medline asigură o gamă largă de produse igienico-sanitare precum și plan de echipare continuă a spațiilor cu consumabile.

Curiozitate: Pe când în Europa tot mai multe țări abordează inițiativa toaletelor unisex, în Statele Unite în primăvara acestui an s-a stârnit o adevărată „bătălie a toaletelor” având ca subiect accesul persoanelor transsexuale la toaletă. (Întrebarea era, dacă accesul la toaletă se face după sexul persoanei la naștere sau după sexul actual, având în vedere că sunt tot mai multe persoane, inclusiv sub vârsta de 18 ani, care apelează la operație de schimbare a sexului. O lege apărută în martie în Carolina de Nord denunța ca discriminatorie deoarece le impune persoanelor transgen sa utilizeze toaletele, în funcție de sexul din momentul nașterii.)